Jurnalul lui Manon.

Declarație

Subsemnata Firavu Lucia zisă Franțuzoaica, fica lui Firavu Eusebio si a Firavu Magdalena, domiciliata in Bucuresti , str. Razoare nr.22, declar urmatoarele:
In data de 18 iunie  mă aflam in vizită la domiciliul familiei Cărăușu Ion zis Nuțu de unde am plecat împreuna cu sotia acestuia, Florica Cărăuș numita  Gioconda, la promenadă prin cartier că nu mai fusesem de când l-am cunoscut pă Nuțu.

Ajunse in fața supermarketului (nu fac reclamă gratuită) am intrat, la insistențele inculpatei Gioconda, că eu nu suport spațiile inchise de cand am fost condamnată pe nedrept într-o speță asemenătoare și nu-mi mai trebuie, în veci.

De cum am intrat, Gioconda a zis ca vrea sa-i facă o surpriză lu Nuțu și să o ajut să ia din magazin niște zacuscă din ciuperci că-i place la nebunie dupa ce bea vinu de i l-am adus eu.
Mi-a zis să nu pun nimica in coș, că banii i-a uitat acasă in sertar și că va plăti cu cardu.

Eu mi-am dat seama că așa ceva nu este cinstit și am refuzat-o categoric cu toate insistențele și zbierătele ei.

Da, recunosc, m-am enervat peste masură și i-am dat un pumn în cap să se invețe minte, da ți-ai găsit pă cine să educi, pă Gioconda?! Precizez că urma de violență de pe față este mai veche și nu doresc să declar nimic în legătură cu ea.
Cănd am văzut că nu mă ascultă, că eu am mai trecut prin deastea, am preferat să plec din magazin sa nu mă bage la complicitate și pă mine.

Ajunsă afară, am auzit în spatele meu, în magazin, o incăierare, dar nu am dat importanță crezând că este un exercițiu de antrenament al baieților de la pază, care, din greșeală, au venit la adresa menționată la începutul declarației și m-au invitat la sediul Politiei.

Declar, susţin şi semnez după ce am luat la cunoştinţă de întregul conţinut şi am completat personal datele din prezenta declaraţie.

P.S. N-as vrea să fiu in pielea Giocondei, eu i-am spus!

Funcția de motor. Psst, Șase!
@CristiMe, care îmi sugerează să scriu despre  “Doamnele furacioase de la magazin ,stil pamflet”.

Declarație

Subsemnata, Florica Cărăuș, declar pe înregistrare cu voce ce s-a petrecut în ziua de ieri, la ora 18 seara, că nu am școală, acolo la țară unde am crescut eram 12 guri și mă trimeteau la câmp, fiind mai mare, ca să iau din grădinile oamenilor ce s-o găsi…
….Iar când ne-am mutat la București de ne-a luat în casă mătușa aia bătrână, nu îmi lăsa nimic din ce produceam, că vroiam și eu să învăț să scriu și să merg la educație, dar fără bani, de unde pachet, să umblu în geantele elevilor și să mă întorc la corecție?

Dau declarația în oral și mi-o scrie doamna Pătrașcu, ca să pun eu degetul pentru conformitate.

Deci ieri am fost la supermarket cu Luci Firavu, concubina soțului meu ca să ne uităm fără să vrem să se declanșeze scandal.

Eu nu am vrut să merg căci am cazier, dar Nuțu care nu face nimic și stă cu burta aia mare la soare, m-a forțat că mă bate dându-mi un brânci să cad cu ochii în gardul ăla care abia se ține, fir-ar mama lui a dracu de putoare ordinară că m-a secat și a dat-o după mine și pe aia mică, că suntem trei guri și locuri de muncă nu e pentru țiganii cinstiți.

Am ajuns la magazin și pusesem în fustă o pâine și corpul delict, cutia aia de pateu, dar inculpata Luci se uita la parfumuri și a zis să îl ia pe ăla cu cutie roșie și să îl punem în buzunarul fraierului ăla chel, că i-l recuperăm noi din buzunar când ieșim, că ea are antecendente de șuță și nu îi e frică nici de dumnezeu.
Dar ăla nu avea buzunare că tricoul era lung și acoperea pantalonii la buzunare, mie mi s-a făcut rău de la stomac, mă rodea o presimțire, mi-a zis și aia care dă în bobi că anul ăsta ori cade Nuțu la pârnaie iar ori mă otrăvește Luci ca să facă copii în liniște cu banii pe care îi pun deoparte să divorțez, unul moare sigur.

Eu nu am știut că atunci când ea mi-a dat pumnul ăla în cap și mi-a băgat la țâțe parfumul cu sila a văzut vânzătoarea, și când am vrut să ies tremurând pe ușă că mă luase cu leșin la lingurică și aveam genunchii moi, m-a oprit să scot ce am furat. Eu am zis că nu am furat nimic, să mă bată dumnezeu și ea a zis că a văzut cutia roșie. L-a chemat pe badigardul ăla care dormea la intrare sub ziar pe scaun și i-a zis Florine avem o problemă.
Eu de frica lui, că știu de bătaie cât mă rupe Nuțu acasă am scos pâinea, iaurturile, zacusca, sticlele de suc, parfumul și setul de cuțite de plastic, și i-am bătut obrazul la vânzătoare, să dea dumnezeu să ajungi și tu ca mine amărâtă și să n-ai parte de ce ai mai sfânt pe lume. Vânzătoarea mi-a zis că nu are nimic sfânt, că e singură doar cu motanul bătrân, poate să îl ia dumnezeu, și râdea așa rânjit la mine să mă simt eu ultimul om că se beleau la noi toți din magazin, dar m-a inervat doar când a zis că cel mai sfânt lucru e țigările, de ele nu se poate lăsa, dumnezeu i-ar făcea un bine dacă ar scăpa-o și s-a uitat așa la mine într-un fel. Atunci abea am văzut roșu înainte și m-am întunecat la față, de unde știa ea că eu vindeam cartușuri de țigări false și am căzut la bahau când eram minoră cu supendare?

Nu știu cum am scos cutia de pateu, că mi-a întunecat dracu mințile ca atunci când am lovit-o pe mătușa bătrână de șifonier de a paralizat, și i-am aruncat-o în cap direct în frunte, și când am vrut să plec, că puteam să fug, lumea sărise după tejghea să o scoale pe vânzătoare, Luci nu mai era și m-am dus pe raion să o caut da fugise demult acasă.

Declar că nu e adevărat că m-am zbătut de l-am lovit cu capul în dantură pe badigard rupțându-i un dinte, era fals, doar l-am zgâriat pe față de frică să nu mă cocoșeze și că am stat cuminte după ce mi-a pus cătușele și m-a urcat în mașină, nu am scuipat pe nimeni, îmi era rău și am nimerit greșit.

Acestea au fost faptele eu nefiind vinovată de ceea ce mi se aduce, că dacă mă lasa în pace îmi vedeam de treaba mea nu să tratezi clientul cu o lipsă totală de nesimțire. Aș vrea să o căutați și pe Luci că ea m-a îndemnat și a fugit la Nuțu, cred că sunt pitiți la mă-sa care stă în Răzoare, la numărul 32, e casa aia mică a unui om care stă în Italia și a ocupat-o ma-sa abuziv, trăiește într-o infecție de o să simțiți care e după miros.

Îmi pare rău de ce s-a întâmplat și vă rog să vă fie milă să nu mă pedepsiți mai mult decât m-a bătut dumnezeu fără copii și cu bărbatul rău, alcoolic și cu țiitoare, că eu duc tot amarul de greu.

Florica Cărăuș, fără ocupație momentan și fără acte de indentitate că mi l-a rupt Nuțu la beție.

Aţi citit în jurnal istoria lui Costică, scrisorile.
Le mai pun aici o dată, să vă aduceţi aminte, pentru că GEO a scris şi urmarea, o aveţi după linkuri [mulţumim, Geo, cum spuneam, cititorii scriu mai bine decât bloggării ].

Scrisoare către regiment

Regimentul către Costică

Gheorghe către Regiment

Scrisoarea 4.  © GEO

Dragă Costică,

Îs tot io, Ifrim, căpraru. Acum scrisei singur că-nvațai și d’astea, bă, frate-miu.
Aflai di la muică-ta că ești grațiat, că s-a desființat și regimentu’ la o lună după ce plecași tu. Nu din cauza ta, veniră ordine di sus, di la menester și ne lăsară pe toți la vatră și am gătat armata.

Luai adresa ta di la tanti Sanda. Ce dacă te blesteamă în fiecare zi, băi neinstruitule, trebuia să te răzbuni pentru atâta lucru și să sui pă Youtube filmul ală cu ea și popa? Ai mai avut și tupeul obraznic să-i dai popii mail, ca să nu rateze premiera…

Băi Costică, da și iei ți-au tras-o, au pus-o pă nevasta lu Gogoloi, că și aia te iubește tare, la câtă bătaie i-o dat bărba-su din cauza ta, să intre-n vorbă cu tine. Acum ea este iubita ta virtuală, Angela.
Bine că i-ai dat adresa corectă , nărodule, că prost mai iești, ca noaptea!

Norocu tău îi că frații Arsene plecară în Olanda, cică repară motoare . Ăl mare vine regulat acasă, adică odată-n an, ăl mic, mai rar, până acum nu-l văzui.

Țiganu-i în Spania, cântă. Mihalache și Coțoi, la fel, da ăștia la muncă, treabă sirioasă.

Cârstea a ajuns cel mai bine, n-are nici o jrije, s-a călugărit.

Uitai ce-i mai important, știi cine mă învăță scris-citit așa de bine? Măria, băi, acum o cheamă și Măciuceanu, ie vânzătoare aici, la non-stopu lu Dumitrică.
Da, băi răcane, suntem cumnați!

Hai c-am obosit, îți mai scriu și altă dată.

Ai grije cu Apocalipsa sau cum i-o zice, că la noi n-ajunge anu ista! La toamnă facem nuntă…

Serg.(rez) Ifrim Măciuceanu.

În atenţia caporalului Măciuceanu Ifrim

Bă, Ifrime,

Să-mi bag picioarele dacă mai primeşti tu vreun leu de la mine în viaţa ta aia de păduche prost!

Mă trezii ieri cu doi hojmălăi la mine acasă. Mi-au spart uşa de la intrare, aia pe care o furasem de la capelă şi avea sticlă de i se zice vitralii. Mi s-au pişat pe flori şi au scos aracii de la roşiile de toamnă şi l-au lovit în burtă pe bietul Grivei, ce vină avea el?
Şi după asta au intrat peste mine în casă aproape să mă ia la omor tocmai când număram televizoarele pe care le-au produs băieţii.
De-abia când a leşinat nevastă-mea au înţeles că veniseră la adresă falsă şi mi-au zis că ei sunt fraţii Arsene care îl caută pe Costică să-l omoare.
Pe urmă am înţeles. Au bătut oamenii drumu’ degeaba până în Italia.

Vezi, mă, boule, ce înseamnă să nu ai carte şi să îi pui pe colegi în armată să îţi citească scrisorile de la frate-tu că tu eşti anagramat? Costică a pus pe plic adresa mea, să-ţi facă rău!

Când vin în ţară, o să-ţi dau de lumânări ruşinea familiei ce eşti, că armata tot bou te-a lăsat!

Gheorghe Măciuceanu

(Final. Acestea au fost scrisorile. Trei. De mâine ne întoarcem la ai noştri.)

(Înainte de a citi asta, trebuie să parcurgeţi, mai întâi, Scrisoare către Regiment, apoi vedem ce a primit Costică, drept răspuns)

Dragă Costică,

Sunt Ifrim, dar scrie ce zic eu Mihalache, că eu am decât două clase. Am primit scrisoarea ta şi era să ne omorâm între noi, atâta suflet de cârpă ce ai mai ales cu mine care am crescut împreună.
Am zis că e corect să ştii şi tu şi dacă te lasă dumnezeu să regreţi sau să te bucuri de ce ne-ai făcut la fiecare:

Tanti Sanda îţi aprinde lumânări în capelă, sa mori de cancer cu smochinele în gât, în fiecare zi şi nu te scoate din satană.

Gogoloi a zis că se cacă pe ele de acte dar a bătut-o pe nevastă-sa la sânge şi comandantul a învăţat-o să îl bage în puşcărie cu plângere de la doctorul legist.

Cotoi i-a pus pe gât lui Vasile în somn o ţigare de, nu ştiu cum, a înghiţit-o şi l-au dus la urgenţă în infirmerie. Acum i-a trecut şocu, da a rămas moale la gură de dambla şi cu o mână în gips de când l-au ţinut băieţii să nu se zbată.

Gloanţele de la arma lui Mihalache le-a găsit Dogaru sub salteaua ta a veche, în crăpătura unde piteai zarurile de barbut şi sutienu ăla roz.

L-au liberat pe Cârstea de la carceră şi i-au dat drumu acasă, că a rămas diliu, vroia să stea numai la întuneric şi striga din senin curvo, curvo.

Lu Ţiganu îi punem pleoşniţe în fiecare zi sub pătură, şi a recunoscut doar că el ţi-a furat carnetul cu pârâciuni şi că de frică, după ce ai trimis tu scrisoarea, l-a mâncat într-o noapte pe tot.

Popa a făcut atac la inimă de când l-a dat afară din casă preoteasa, şi acum e mai bine dar stă pe drumuri.

Pe mine m-a turnat la comandant Gogoloi şi ăla m-a băgat la judecată în birou dar m-a iertat de viol când i-am spus unde eşti forţându-mă să îi arăt scrisoarea ta.

Te dai om cu carte, bă Costică, da de bou ce eşti ai pus adresa ta pe plic.

Ţi-era frică că n-apuci apocalipsa, dar până citeşti tu scrisoarea asta ajung la uşa ta fraţii Arsene care s-au jurat că îţi sparg rozeta.

Măciuceanu Ifrim.

P.S. Io am lăsat-o borţoasă pe Măria, bă, da nu iau de neveste rapandule!

(Nu am ce să scriu, afară e toamnă. Mai bine îl las să se răcorească pe ăsta micu, ce-mi ţâşni din cap în timp ce priveam apusul din miezul zilei.)

Dragi soldaţi confraţi,

Vă scriu din îndepărtatul ţinut spre care am emigrat (dezertat) şi vă transmit, vouă, urări, iar domnului comandant, ţeapă, moldovene!

Aici vremea e în încălzire globală, căci ne apropiem cu paşi repezi de glaciaţiune, drept urmare m-am gândit că ar fi bine să-mi pun sufletul pe tavă în această scrisoare, căci s-ar putea, aşa cum am visat seara trecută, să nu mai apucăm apocalipsa.

Aşadar dau în primire tot ce mă râcă:

Legaţi-vă şireturile la bocancii scofâlciţi şi schimbaţi-vă ciorapii groşi între voi, căci vine vreme indecisă, de unde ieri era primăvară, azi noapte a fost iarnă iar azi dimineaţă se instalase deja toamna.

Aveţi grijă că tanti Sanda pune în omletă mălai, ca s-o înmulţească, din lipsă de ouă suficiente. Nu este adevărat ce o să vă spună, că am amenajat un cuib în cuşca lui Lăbuş ca să clocesc ouăle furate pe şest şi să cresc acolo pui de casă. Dacă zice că mint, întrebaţi-o de ce spală salamu şi ni-l dă nouă de proaspăt şi de ce a lăsat şobolanu’ ăla înecat în fiertura de orez.

Vă rog să-i transmiteţi lui Gogoloi că eu i-am furat portofelul, crezând că are bani în el, ca să-l pedepsesc pentru că mi-a aprins chibrite între degete, de m-a secat la suflet. I-am pitit actele în spatele latrinei, să nu pun omul pe drumuri, iar poza cu nevastă-sa am lipit-o de capac în wc-ul comandantului, căci cu el se ţine femeia.

Să ne lămurim: viermişorii din ciorba de fasole de acum trei luni au fost adăugaţi pervers de caporalul Ifrim, ca să-mi facă mie zile fripte pentru pumnul pe care i l-am dat, când am aflat că a lăsat-o grea pe soră-mea şi eu îl consideram un frate. Îmi pare rău de pumn, era altă Mărie, dar viermişorii sunt de neiertat.

Gloanţele din arma lui Mihalache sunt sub saltea la Dogaru, l-am văzut cu ochii mei când le-a pitit, că tot atunci umblam şi eu în valiza lui Gogoloi.

Fraţii Arsene nu sunt fraţi. L-am prins pe ăl mic, când făceam rondul, călare peste ăl mare, în veceu, spunându-i tăticule.

Mărin Cotoi din Ştirbeşti, care mi-a luat pătura în prima seară şi mi-a pus urechelniţa pe gât nu bea ceai în sticla aia pentru rinichi, cumpără vişinată şi o îndoaie cu apă. Vasile i s-a pişat în sticlă, în noaptea aia şi pot să spun că am fost şi eu părtaş la faptă, degeaba l-aţi mânjit cu cremă de ghete pe bietul Mihalache.

Lacătele de la valize vi le sparge Ţiganu, şi pe urmă vinde conservele preotului din capelă. Banii nu-i mai are, că i-am luat eu, ca să fug.

Aş vrea să ştiţi că trec peste tot şi nu vă port pică pentru toate bătăile pe care mi le-aţi dat cu capul de pereţi, căci vă înţeleg, nu toată lumea are şcoală. M-am amărât puţin la început, pe urmă m-a convins Vasile cum să mă răzbun.

Îmi pare rău de un singur om de acolo, bietul de Cârstea care e acum la izolare şi o să-l mănânce tribunalul militar. Nu el i-a aplicat sex oral fetei comandantului, ci Ifrim. Eu îl aţâţasem. În noaptea aia, că n-o s-o uit, ţineam de şase şi aşteptam la rând, dar ne-a speriat popa, care se furişa la popotă cu o mână de ouă pentru tanti Sanda, şi asta, altă perversă.
Atunci m-a apucat atacul de panică şi m-am hotărât să fug, căci nu mai aveaţi ce face cu mine, decât să mă omorâţi în cârdăşie cu comandantul, şi să ziceţi că m-am împuşcat de nebun ce eram.

E, uite nebunul ăsta, prostu’ vostru, stă acum în Italia şi mănâncă smochine.

Dom’ comandant nu mai are ciuca bătăilor, să fac culcaturi cu masca de gaze, iar voi puteţi acum să vă daţi pe faţă, ca şi mine, cu păcatele.

Mie îmi pare rău de faptele mele, şi pe voi să vă ierte dumnezeu că mi-aţi furat carnetul în care notasem toată contrabanda comandantului.

Costică Vijelie.