Archive for the ‘Politica cea curbă’ Category


De când cu ultimele alegeri de președinte, am mai plutit, un timp, pe Discovery Channel, până când, într-o zi, i-am spus televizorului odihnește-te în pace.
Politica mă lasă rece, la fel și cei care au legătură cu ea – oricât de mică.
Nu mai citesc ziare.
Ah, ce iresponsabilă.

Scriu la jurnal descriind, aproape zilnic, pașii unei vieți banale.
Mă învârt în cercul meu cel mic, înfrântă de faptul că nu poți face schimbări care să fie bune pentru toți. Că noi, românii, am cam merita să ne fie și bine, am pătimit destul.
Personal, mi-am petrecut risipit tinerețea în tranziție, așteptând să. Așteptând ca celor care ne conduc să le pese.
Ah, ce naivă.

Îmi vin în mail tot felul de noutăți.
Azi, titlul era mare: Geoană a fost exclus din PSD.
N-am deschis știrea.
Cred că e un spam, ceva.
E vorba despre acel Geoană care a fost împins în sus, la alegerile trecute – cu sforțări uriașe, de toată mass-media + partide politice +oameni influenți? (Pentru a culege, din cel mai înalt vârf al izbândei, lamentabilul eșec?)
Ah, ce mă abțin.

Nu.
Nu poate fi vorba de acel Geoană despre care se spunea că e singurul președinte care îi poate reprezenta pe români. … Și pe care, acuma, ăștia, îl scuipă-n ochi. Noo.

E spam, clar.
Delete.
Că azi n-am chef de râs în hohote, ci de muzică.
Ah, ce mă doare-n cot de prostănac imbecili.

M-a trezit de la 5 dimineaţa, gâdilându-mă în talpă, urticaria. Cu corpul flasc dar părul băţ, mi-am luat pumnul de pastile, am băut sucul cel sănătos din fructe stoarse, m-am duşat şi m-am proptit la televizor, ca să nu ajung la şcoală prea devreme şi să mă întreţin cu câinii din curte, de singurătate.

La teve prind două matinale, cel de pe tv1 şi cel de pe b1. Îmi lipsesc Răzvan şi Dani, căci diferenţa dintre cum sunt băieţii ăştia şi restul, este majoră.
La tvr sunt doi purisani, o ea şi-un el, parcă aduşi cu forţa la serviciu. Mă deprimă. Nici ei nu ştiu dacă sunt acri sau prea serioşi că aşa au primit instrucţiuni. Ea are părul aranjat ca frizeriţele din saloanele Igiena, iar el are o morgă de cioclu. Sunt complet lipsiţi de sclipire, de parcă vin la emisiune direct de la locul accidentului. Au câţiva telespectatori care sună şi vorbesc servil, doar pentru nişte premii cu care sunt ademeniţi. Ca target, aceşti prezentatori se sprijină în pensionari, care nu mai au, oricum, aspiraţii şi prind şi ei în direct scurtul moment de glorie.
…Menţionez, în treacăt, cu briciul, că abonamentul la tvr este obligatoriu.

La b1tv, tot o combinaţie letală, mascul şi damă. Ea, bănuiesc eu, e tânără, însă are faţa aia de bătrânică perenă din fragedă pruncie. El tot spune că e actor şi face glume indecente ca să ne ruşineze pe noi, ceilalţi actori, care ne-am păstrat demnitatea în orice condiţii.
Cei doi citesc împreună ziarele de cancan şi iau în tărbacă tot ce e pe-acolo. Alţi funcţionari, şi ăştia, fazi.

Ştirile mă copleşesc din ce în ce mai mult, nu ştiam, sanchi, că se moare atât de mult şi, mai ales, în accidente rutiere descrise în amănunt, la prima oră a dimineţii. Cui, dracu, îi mai trebuie cafeaua de trezire sau micul dejun?
La protv e un umflat nesuferit în scaun, care are o faţă de nefutut şi atitudine superioară -faţă de colegii busu şi ăla mic de la sport, de parcă i-ar fi cumpărat din târg pe bieţii oameni.

Ştirile conţin multă politică. Nu-i înţeleg pe oamenii care se mai înscriu, în ziua de azi, într-un partid, eu n-aş face-o niciodată, toţi fură şi mint, iar lichelismul este departe de felul meu de a fi.
Dar să revin la ştiri. Nu mai ştiu ce infecţii se emană pe antene şi pe realitatea lor, însă bănuiesc că au demonstrat, sau lucrează la asta, că Băsescu concepe o extincţie în masă.
ProTV-ul încearcă să relateze obiectiv. Aşa aflu eu de ordinele pe care le dă Ponta în partid, şi ce anume încearca, lucru care îl creşte în ochii mei. El va fi noul preşedinte al României, am eu, aşa, un hunch.
Tot aşa aflu despre oamenii nemulţumiţi de salarii, eu necunoscând problema, căci sunt miliardară, şi tot acolo ni se explică faptul că liderii sindicali se pregătesc de acţiuni ample de protest. …Stop, că trebuie să explic ceva.

Am să încep cu psd-ul. Se presupune că acest partid apără cetăţeanul de rând, că e un partid pentru popor, căci de aia are în titulatură cuvântul social. A guvernat singur, a guvernat majoritar; funcţionează, de 20 de ani, sub nume diferite, dar cu acelaşi scop declarat: lupta continuă pentru bunăstarea românului de rând.
Ei bine, dragii mei, după atâta amar de tranziţie pe tinereţile noastre pierdute, a reuşit un sigur lucru: liderii PSD, reprezentanţii maselor, sunt putrezi / indecent de bogaţi, iar poporul căruia ar trebui să-i reprezinte interesele, crâncen de sărac. Nici nu mai pot face o clasificare socială, căci nu mai sunt trepte pentru delimitare. Ei sunt în cer, noi, în groapă.
Oamenii nu se mai înscriu de mult în psd datorită idealurilor si principiilor, ci pentru a-şi face o pilă. E o haită mare, în care masculii alfa devorează arătându-şi colţii, iar ceilalţi membri stau cu burta în sus, jigodiţi, în semn se supunere oarbă.

…Imagine care mă readuce la protestele Liderilor sindicali. Nu mai fac pomelnice aici, mă uit, doar, în ochii voştri, de amărâţi ca şi mine, şi vă intreb: Aveţi idee ce averi au toţi liderii sindicali din România?
De unde le-au strâns, dragilor?

N-au putut să îl dea jos. Şi au trecut la anateme, ei, creştinii declaraţi, care dorm cu biblia sub cap şi emit vocabule satanice.
Au răspândit, extaziaţi, zvonul că preşedintele ţării e pe moarte…
Cuvântul “moarte” dă întotdeauna fiori de groază, niciodată nu provoacă extaz. Trăim o viaţă cu povara imaginii că, într-o zi, corpul nostru va putrezi, iar zambetul de care suntem atat de mândri nu va mai lumina viaţa celor dragi nouă. Dacă ne moare cineva iubit, cărăm durerea şi lacrima cu noi pentru totdeauna şi avem certitudinea că am fost amputaţi.
…Dar dacă o masă de semeni de-ai tăi jubilează la presupunerea că un altul e pe ducă, primul gând care îţi traversează creierul, care este? …

Cât de bolnavi pot fi oamenii ăştia? Există unitate de masură pentru efervescenţa cu care unii sapă gropi, altora? Care, lopata sau pumnul de pământ?

Reprezentantul de frunte al masei de mizerii, V.C. Tudor, afirmă sentenţios, în emisiunea abces direct: „Băsescu are cancer în faza terminală. Dacă Băsescu nu e bolnav, eu ies din politică”.
Cetăţeanul din mine îi replică, la fel de optimist: “Dacă tu eşti sănătos, eu mă înscriu în PRM.”

Primul Gong!
Ca orice cetăţean bugetar, intelectual, apolitic, cu un rahat de salariu şi cu zile forţate de concediu neplătit, m-am aşezat cuminte în faţa televizorului, pentru a-mi putea alege preşedintele cum trebuie. Spre deosebire de mulţi “combatanţi” specialişti în politică şi fotbal, buletinul meu are pe spate toate ştampilele de vot, dovada că sunt un cetăţean pe care nu îl doare în cur de ţara lui, deci nici de tine, cititorule.

Era noiembrie, şi ceea ce vedeam la televizor nu îmi mirosea cum trebuie… Aşa că m-am aşezat şi mai bine în scaun, ciulită la maxim.

Primul tur: Crin, Geoana, Băsescu – astea sunt opţiunile demne de votat, lăsăm anume deoparte latrinele becali plus vadim (ceilalţi, săracii, nu au nicio şansă).

Crin
Cvasiobiectivă, decid aşa: nu îl votez pe Crin, nu are ce-i trebuie. Menţionez, off topic, cu genele date pe spate, că l-aş lua de bărbat, dar a apucat să îi pună verigheta doamna aceea plinuţă.
Ca politician, cu antecedente de chiul şi de somn prelungit, mă lasă rece. Plus că am senzaţia că e şi uşor moale. Nu vândut, dar moale. Cu valenţe de oportunism. Pas.

Geoană
Nu mă convinge discursul lui nici să mă împuşti, dar, mai ales, mă terifiază oamenii care îi ţin spatele. Cine mi-a citit jurnalul, îşi aduce aminte de 2004, când făceam spume numai la tastarea numelui “Năstase”. Insolenţa cu care invita poporul, la ştiţi voi ce, mi-a rămas pe creier mult timp, şi, mărturisesc, am rămas cu reflexul de a pune mâna pe patent, pentru a-i număra ouăle, când se desfăşoară, din ce în ce mai lat, pe ecranul televizorului.

E o enigmă pentru mine faptul că nimeni din PSD nu l-a aruncat în faţă pe Ponta. I-ar fi fost un adversar bun lui Băsescu, însă poate că nu e, încă, timpul. Ponta mă sperie, deşi are şi creier, şi mijloace. Poate revoluţiona PSD-ul, însă e un om de muchie, puterea îl poate transforma într-o fiară avidă de putere, periculoasă pentru toţi, fără mamă, fără tată.

…Am uitat de Geoană. Mai bine.

Băsescu
Un om controversat, cu gafe adânc imprimate în memoria noastră afectivă, însă puternic şi luptător. Cred în el, pentru că am aici, la serviciu, un exemplu cu care îl compar. Şeful cel mare. Aşa cum Băsescu ţine la imaginea ţării, şeful nostru ţine la imaginea instituţiei, şi, oricât de futil ar părea, acest lucru pune în mişcare o întreagă maşinărie obişnuită să dormiteze, torcând, pe banii statului.

Plus. Ca şi Băsescu, şeful nostru ştie că românii sunt cam leneşi şi au nevoie de o mână forte.

Minus. Tot ca şi Preşedintele, are un grup de oameni fideli de care are grijă, grup la care jinduim cu toţii să accedem.

Nota bene, ochiul deloc adormit al şefului nostru apreciază competenţa şi acordă şanse celor care nu se încadrează, ba chiar, sparg, tiparul indolenţei (ce caracterizează o bună parte a salariaţilor bugetari).

Menţionez fudulă, în treacăt, că eu fac parte din grupul competenţilor care aşteaptă să le crească, dracu’, salariul.

 Deci, primul tur, votez Băsescu. 

Turul II: Rămân în competiţie, printr-o ciudată întorsătură, Băsescu şi Geoană. Suspectez mânării, căci mulţi oameni au votat cu Crin…
Preconizam, pentru turul II, o luptă Băsescu – Crin (cu mari şanse pentru Crin).

 Campania “cu orice preţ”
Urmează două săptămâni de campanie electorală, iar ceea ce mi se părea suspect înainte de primul tur, la televizor, mi se confirmă: ceva pute, dar, de data asta, lucrurile sunt pe şleau.

E o senzaţie nouă: putoarea care te traumatizează.

Începe lupta, inegală că forţe: un Băsescu încrezător în popor, susţinut doar de PD-L, versus un Geoană cretinoid susţinut de toate celelalte partide, de oameni influenţi, de 90% din media şi de maşinăria bine pusă la punct a PSD-ului, care ştie, prin practica asiduă, cum să cumpere voturi şi cum să fraudeze.

Campania dusă de noua alianţă Crin + Geoană,  cea a “bunului simţ”, a fost pe toate planurile, mi-ze-ra-bi-lă.

Televiziunile (antenele şi realitatea tv, iar cu vagi genuflexiuni servile înspre psd, tvr-ul) au făcut jocuri murdare.
24 de ore din 24, ţelul a fost injectarea cu otrava urii a opiniei publice, printr-o campanie de denigrare, incorectă şi nedreaptă, a lui Traian Băsescu, forţând poporul să empatizeze cu victima.

Reporterii au uitat de imparţialitate, şi au devenit câini turbaţi.
Miza era enormă, ne-au forţat să o vedem.
Băsescu a rămas singur, împotriva tuturor.

 Şi de aici începe adevărata infecţie, care a dus la vorbe grele, certuri în familie, prietenii rupte şi multe, multe jigniri şi insulte.
Asta m-a determinat să scriu despre aceste alegeri. Lupta a coborât, de pe ecranele infestate cu virusul urii, în familiile noastre. În relaţiile de prietenie şi respect, construite metodic zeci de ani. Totul s-a prăbuşit ca un castel de nisip, în câteva zile.

 Ura prin polenizare
Poporul a început să se zvârcolească, şi tot ce zăcea mocnit, a pocnit. Şi m-a agăţat şi pe mine în vârtej.
Masele de potenţiali votanţi s-au împărţit în tabere: anti-băsescu, anti-geoană, şi, o mică şi muta parte, pro-băsescu.

Neliniştea aceasta, şi frământarea, care m-au atins razant direct în plex, mi-au trezit memoria afectivă, aducându-mi aminte de primele zile ale revoluţiei, de spaima că nu s-a terminat infernul, de groaza  paralizantă că ceauşescu o să facă ceva şi îi va împuşca pe oamenii din stradă.

Ca şi atunci, un resort bine pus la punct declanşează stigmatul urii, grosolan, sistematic, şi simt că nu mă pot proteja.

Încerc să discut cu oamenii, pentru a înţelege fenomenul, sociologic, însă sunt stupefiată de atitudinea celor pe care credeam că-i cunosc.

 Părerea lor, cu forţa
Din secunda în care spun că eu nu îl urăsc pe Băsescu, ci chiar cred în el, sunt insultată.
Vorbele, parcă ştanţate în masă pe creierele unora, sunt aceleaşi:” malefic”, “tiran”, “numai proştii votează cu Băsescu”, “din cauza voastră ţara merge prost”, “Băsescu TREBUIE să dispară!”…Şi, peste vorbe, atitudinea. Şi peste atitudine, imaginea: Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Ponta, Patriciu, Vântu, reporterii “moderatori” înspumaţi.

Oameni pe care îi credeam echilibraţi tremura, plini de spume şi de ură frenetică, încercând să mă convingă agresându-mă, insultându-mă, amuţindu-mă cu argumentul sentenţios: “Băsescu este malefic!”.

Mă paralizează pe moment, căci nu înţeleg de ce eu, cel mai empatic om pe care îl cunosc, simt altfel?

Părerea mea, în gând
O analiză în gând, succintă dar pe îndelete, a persoanelor cu care am încercat să discut, mă linişteşte pentru moment, şi îmi încerc, pamfletar, amarul.
Unul dintre ei obişnuia, în copilărie, să tortureze animale, pe care le punea într-o pungă şi le izbea până la moarte de bara de covoare, dacă nu le dădea foc mai întâi. Mă întreb cum trăieşte cu aceste amintiri.…
Altul a migrat prin partide politice, are o funcţie bănoasă, nu vine la serviciu decât când vrea burta lui şi are faima de a iniţia, la intervale regulate de timp, câte un proiect magistral care sucombă prematur, în faşă.
Un altul, artist genial de roluri secundare, nu a avut coaie niciodată în viaţa lui, se gudură pe lângă şef şi are senzaţia că posedă personalitate. Fals.
Cât despre biata tanti pe care a iertat-o dumnezeu- deşi nu se încadrează în vârstă expirării hormonale, contestată sistematic pe la colţuri de către copiii pe care îi are în grijă, s-o ocolim, că-i mărişoară. Nu-i funcţionează pancreasul, iar bila dă semne de nelinişte. Dacă se muşcă de limbă, cade otrăvită.

Încă nu înţeleg mecanismul
Iar eu nu înţeleg de ce trebuie, musai, ca toţi să gândim şi să simţim la fel? Nu înţeleg de ce nu putem să respectăm opinia celuilalt fără a încerca să îi demonstrăm că, dacă nu gândeşte ca noi, dă semne de imbecilitate?

 Nu înţeleg de ce Traian Băsescu este înfierat ca un criminal de război, malefic, distructiv şi rău intenţionat.

Nu înţeleg de ce eu îl percep altfel pe Geoana, şi de ce, la întrebarea mea legitimă: “Geoana e o alternativă?”, se evită răspunsul.
Nu toţi privim la aceleaşi ştiri? Nu am văzut cu toţii cu ce se ocupa PSD-ul? Nu ştim cine e Voiculescu? Părinţii noştri nu au pus bani la FNI în contul lui Vântu?

Nu sunt ciudate mesajele lui Vadim, când “ordona” să votăm Geoană?

Nu e suspectă aceasta conjugare de forţe împotriva unui singur om?

 Ne obligaţi să ne sculăm
Simt că e prea mult.
Încep prin a mă devirusa. Mă deconectez de la otravă: scot din grila de programe antenele şi realitatea tv.
Şi, cu frica (!?!) în suflet, traumatizata deja, vorbesc cu oameni, îi sfătuiesc să se informeze şi din alte surse, pentru a vota fără ură.
Fac campanie pentru Băsescu, căci acum cred şi mai mult în el, adresându-mă celor care nu îl urăsc, dar sunt nehotărâţi.
Şi conving mulţi oameni să meargă la vot, indiferent de opţiune, pentru a vedea, la final, cine suntem noi, ca popor. Nu putem sta deoparte.
Am senzaţia că aceste alegeri vor spune ceva.
…Şi, în tot acest timp, presimt că Geoană va ieşi preşedinte. 

Însă, mai important…În toată vria, încerc să văd dacă mai sunt şi alţii care gândesc la fel ca mine.
Şi sunt. Au acelaşi sentiment că le este insultata inteligenta, privind campania de la televizor.
Sunt mâhniţi.
Nu înrăiţi.
Vorbesc cu oamenii, live.
Şi pe net.
Îmi pun la avatar o poză cu “NU Geoană”. Şi mesajul:” Prefer să monitorizez, cinci ani, decât să stau liniştită în timp ce ei fură”.
Replicile nu întârzie. Cei care gândesc ca mine, prind curaj să îmi scrie, căci şi-au pierdut încrederea în ceilalţi, striviţi de tăvălugul urii antibăsesciene.

Postez mai jos unul dintre mesajele pe care le-am primit pe mes, vreau să rămână aici, căci e puternic.
E o opinie.

Cristi c. wrote:
Pe cine să mobilizez Nona când C. este de o înverşunare nemaipomenită în a-l vota pe NEMERNICUL MIZER de geoană? Când sora ei la fel…
Eu şi ai mei votăm cu băsescu şi pun tot felul de strigări pe netlog…şi am văzut că sunt destul de mulţi
Petre Tutea spunea: am făcut puşcărie pt o ţară de idioţi!
E trist să văd procentaje aproape egale… tot timpul am fost aşa…şi după ce am trecut prin ce am trecut.. după ce minerii au călcat în picioare tot la bucureşti cu ajutorul scârbei de iliescu..
Încă sunt care îl votează..
Avem gigi becali în parl europ.
Avem primar analfabet…
Avem nepotisme…
Avem, încă, baroni locali
Încă 100 de ani şi nu cred că ajung..
Eu încerc…
Eu merg cu inimă deschisă…
Şi pun VOT pe BĂSESCU
Aşa a fost şi Isus… când a incercat să ne arate IUBIREA l-am omorât ca pe vierme…
Noi romanii… neam de doi lei…
Mă simt mândru să te cunosc şi mă simt mândru să mă cunosc
De la a arunca hârtii pe stradă şi până la a-l vota pe infecţia de comunist împuţit… constat că distanţa nu e lungă
Mulţumesc pentru că nu votezi cu geoană..şi îmi mulţumesc şi mie pt asta

 Final
A câştigat Băsescu. Aceleaşi limbi şuierătoare mă întreabă, cu ochi înecati de ură (încă!?), ironic, dacă sunt fericită.
Le spun adevărul: nu sunt fericită, ci tristă. Am nevoie de timp să mă curăţ de mizeria cu care m-au împroşcat oameni care-mi erau dragi odinioară.
Mizeria se curăţa greu, sufletul pătat cu ură, niciodată.

 Paradoxal, deşi aproape întotdeauna intuiesc ce se ascunde într-un om, este pentru prima dată în viaţa mea când cei din jurul meu au uitat de aparenţe şi au confirmat.

Păstrez în suflet revelaţiile plăcute, şi trec la “necunoscuţi” restul.

 Încerc să mă recompun, remarcând că în jurul meu a fost întotdeauna mai mult gol, decât viu.

Ultimul Gong
Respect opiniile celorlalţi, chiar dacă mi-au fost furnizate, în dorinţa de a mi se bloca filtrul propriu, cu bocancul în gură.
Poate că Băsescu este anticristul, vom vedea. …Însă niciun om care mă cunoaşte nu poate afirma că eu sunt de partea răului. Aici e paradoxul.

Azi dimineaţă mă uitam la ştiri, cu ochii somnolenţi şi cafeaua opărită.
Şi în prim plan apare Puţin, care declară (nu-mi amintesc frazele exacte), cu privirea înşurubată într-o cameră de luat vederi: “Preşedintelui Băsescu să-i spuneţi că am o ofertă pe care n-o poate refuza: îi ofer gaze fără intermediari, la un preţ bun. Mai mult, dacă doreşte, poate să vândă, la rândul lui, gaze, Ucrainei. Să-i spuneţi, asta, preşedintelui Băsescu…”

Puţin avea o privire de Corleone, gen mitralieră, care mi-a răcit, instantaneu, cafeaua.
… Cuvintele lui spuneau una, şi privirea mirosea a şantaj.

Mi-a trecut prin minte, perpendicular, ideea că ţara are nevoie de noi, şi că a venit momentul să mă transform, dintr-un om responsabil, într-un patriot luptător. …În secunda următoare, sub pretextul duşului, m-am pitit în baie.

Deci, un nou an, care începe bine. Criza financiară globală, care începe să-şi facă un culcuş şi pe la noi, ruşii au tăiat gazele… hmm… miroase a război, la orizont, sau e un nou joc de glezne, că s-au plictisit magnaţii?
Din adolescenţă am tot prins tranziţii, şi cred că tot în tranziţie o să mor. Mioritic resemnată.

**
Anul trecut, am fost la vot. Decisă pentru votul alb, de protest.
Până la urmă, am zis să votez totuşi partidul, oricum nu cunoşteam loazele reprezentative, că sunt sentimentală şi încă îmi place Băsescu; bottom line, voiam să nu iasă pesediştii.
A fost meci egal, şi s-au pupat pe gură, sub ochii noşti, ai fraierilor care au votat un partid pentru a nu ieşi învingător celălalt.
Se numeşte cumva asta, dar nu folosesc cuvinte tari din primul mesaj. Muie.

Împărţeala ministerelor ne-a lăsat, iar, mască. Negocierile au fost făcute transparent, cât să ne îndoaie ficatul din nou. Ochii roşii, dornici de îmbogăţire, ai politicienilor, şi balele, tot transparente, ne-au fost oferite în prime time, la TV. A răsărit şi Voiculescu în peisaj, această pasăre Phoenix care nu se dă moartă neam, şi pe lângă el, toţi cârnaţii nesătui.

Va fi un an bun. Tot pentru ei.

on January 14, 2005 in Politica cea curbă No Comments »

Văd că magazinul la care beleam eu ochii, prin vitrină, zilnic, “Toy Zone”, e gol. Pe uşa tronează un afiş: “Inventar”.
Devin pansiva şi mă gândesc: dacă, mai nou, inventarul înseamnă golirea locaţiei de produse, şi nu numărarea lor, e bine. I-aş inventaria ouăle lui Năstase.

 Cred că toată suflarea inteligentă a remarcat, cu părul zbârlit pe mână, felul în care rânjeşte, aşa, parcă senil, Voiculescu (cum, care!?)…Cu gura lăţită de parcă ar fi văzut lumina de la capăt, acest hoţoman viclean îşi poartă partidul precum beţivul organismul, adică pe mai multe cărări.
Sub ochii noştri, aceasta curvă care tot negociază tarife şi poziţii, face riguros şi sistematic un singur lucru: beleşte, aşa, diliu, fasolea.
Ceea ce-mi aminteşte de bunica Iliescu, altă faţă lată şi limbă de carton, care ne-a zâmbit, sardonic, preţ de ani buni, în timp ce lăsa, cu privire blajina, să-i fie sodomizată biata ţărişoară.

Din fericire, proaspăta înfrângere a lui bombonel ne-a dat speranţa că, până la urmă, fiecare zâmbet îşi are lacrima, şi fiecare fudulie, puşca de rigoare.

Apărută în presă sub diverse titluri- care mai de care mai spirtoase, declaraţia preşedintelui (uite-aşa mi se umfla inima când spun “preşedinte”) mi se pare, dincolo de implicările şi şi interpretările adiacente, un lucru de bun simţ, şi o dovadă de respect la adresa alegătorilor.
Faptul că preşedintele ţării spune că a coabita cu PUR este imoral, mi se pare perfect susţinut de către chiar acţiunile acestui purtid-televiziune făcut cu fonduri furate, şi conduse de un hoţoman viclean şi lipsit de caracter.

Nu cred că vom uita campania antenei 1 împotriva psd-ului, când, spre satisfacţia noastră erau scoase la lumina dosarele baronilor locali. Nu putem uita asta, nu pentru că a fost din cale afară de justiţiara, ci pentru că, la un semn, aceeaşi televiziune, a cotit-o absolut la polul opus, ridicând osanale aceluiaşi pesede pe care îl înfierase deunăzi.
Asta ne-a rămas: greaţa absolută şi mirarea că, pe faţa, sub ochii noştri, în numele clasicului şantaj, pur s-a aliat cu pesedeul, şi, de atunci, nu au mai existat corupţi de pus pe cruce, la televizor, şi nici baroni de tras în ţeapă.
Gabriela strâmbeanu-ştirea, sub ochii noştri, s-a transformat, dintr-o jurnalistă cu defecte de dicţie, într-o pupincuristă cu defecte de coloana vertebrală.
Ca şi cum asta nu ar fi tot, acelaşi pur, condus de acelaşi greţos viezure, a fugit că şobolanul, când s-a aflat că Băsescu a câştigat. S-a repliat apoi, torcând uşor pe lângă pesede… Astfel, ceea ce era trâmbiţat ca fiind o luptă cu corupţia, pentru adevăr şi interes naţional, s-a transformat, penibil, într-o sambă dansata la beţie, unde participanţii dau din buric în faţa oaspeţilor, sărutând mâini la întâmplare şi strigând, în loc de urări, “muie”.
Te miri, atunci, cu degetul în tâmplă, ca Băsescu e ruşinat că stă la masa guvernării cu kurva? Şi te mai miri că are curajul de a înfiera jegul?
Traian Băsescu e pe gustul meu, că mi s-a acrit de loaze vândute şi labile, de retorici corupţi şi de păturici precum Voiculescu! Parol!

Uitându-mă la ştiri, aşa, niznai, să mai văd cum se fură alegerile şi în altă parte, am observat un lucru care, cu siguranţă, a încreţit pielea mai multor romani care se pregătesc de vot: în Ucraina, a naibii coincidenţă, cele două tabere politice au culorile identice cu cele din România mea. Astfel, cei care au câştigat pe sub mână, se fălesc cu alb-albastrul pesedeilor autohtoni, pe când ceilalţi, opozanţii manifestanţi, poartă… oranj… Băi, să fie…Cum s-au potrivit ele, culorile… şi hoţii…

Mă gândesc, aşa, retoric, că dacă pesedeii fură şi la noi alegerile, cine dracu iese în stradă?…
Io aş ieşi, şi mai sunt câţiva nebuni care au scăpat la revoluţie… dar dacă îi cheamă bunica iliescu pe mineri, nu ne zburătăcim toţi, ca şobolanii?